Published on 29 martie 2022 by Soulwise

În video review-ul de astăzi, cel mai bun microfon de podcasting pe care am avut ocazia sa îl testez pana acum. Dacă sunteți în căutarea unui microfon excelent pentru voce, care sa nu coste o mana și un picior, și pe care îl puteți utiliza fără probleme chiar și…. sau în special acasă, merita sa urmăriți materialul ce urmează.

Încă de la început, de pe pagina producatorului microfonul TRUST Rudox GXT 259 promite o calitate a inregistrarii la nivel de studio și împreuna cu accesoriile oferite o ofera aș spune fără cusur, la un nivel de calitate superioara la care alte branduri ajung doar la preturi de cam doua ori mai mari, unde mai pui ca tot ce îți este necesar unei inregistrari curate, fără sa ai un studio la indemana este deja inclus, un scut ( ca sa zic așa ) împotriva zgomotelor ambientale și un stand deosebit de solid.

Mai întâi trebuie mentionata rata de esantionare aproape incredibilă, de 96 kHz a Rudox GXT 259. Cifra este dubla față de majoritatea celor mai bune microfoane dedicate streaming-ului disponibile pe piata, microfoane care, deja au calități excelente, capabile sa înregistreze la o calitate dincolo de perceptia multora dintre noi. Va dați seama … de ce este capabil cu adevărat al nostru Rudox.

Asta înseamnă foarte pe scurt o calitate audio profesională ajutata încă un pic de filtrul pop și de „scutul” de izolare prezent in pachetul de accesorii, ba chiar și de suportul anti-soc de o calitate buna, toate accesorii standard în pachetul lui Rudox GXT 259.

Toate aceste specificatii și accesorii nu pot însemna decât un singur lucru, o soluție profesională pe care orice podcaster sau muzician și le-ar putea dori, la prețul unui microfon „de gaming” high-end, numai ca Trust Rudox nu este un microfon de gaming, este un microfon de studio de o calitate incredibila cu o mare parte din studio deja prezenta în pachet.

Cu ce va ajuta asta? Pai e simplu, dacă vreți cea mai buna calitate a inregistrarii într-o soluție sa zicem cât de cât de buget fără sa trebuiască sa plătiți ore în studio, TRUST Rudox GXT 259 este fix ceea ce va trebuie.

Unboxing-ul și configurarea au durat cam 10 minute, deși pentru prima data în mult timp a trebuit să urmez instrucțiunile din ghidul inclus, pentru ca standul este un pic complicat. Calitatea construcției este excelentă, aș spune chiar robustă și este ușor odată ce va prindeți cum sta treaba sa să mutați și sa rotiti microfonul acolo unde aveți nevoie.

Poate că nu are versatilitatea unui braț flexibil din acela care se prinde de birou , dar oriunde îl mutați, este suficient de bine echilibrat încât să nu mă aștept să îl răsturn de fiecare dată când îl ating accidental. Pentru prima data pentru un stand de microfon de birou pot sa spun ca, chiar dacă atingeti standul sau loviți suprafața pe care este asezat, orice zgomot parazit pe care l-ați putea produce este atenuat datorită suportului anti-șoc.

Toate accesoriile incluse în pachetul de accesorii fac diun acest produs unul complet, dar fac configurația ușor greoaie ce ocupa destul de mult spațiu pe birou. Suportul are un diametru al talpii de ~ 17 CM – destul de substanțial aș spune iar scutul inclus face întregul ansamblu parca și mai voluminos însă toate astea merita dacă sunteți un profesionist aflat la început de drum și aveți nevoie de cea mai buna soluție, cel mai bun microfon de buget, ceea ce Trust Rudox este fără indoiala. Aditional, reflectorul de sunet se poate plia puțin iar asta va poate oferi mau mult spațiu pe birou însă, dacă ați pus ochii pe modelul asta ar fi cazul sa faceți un pic de spațiu pe birou.

Acum, ca sa va faceți o idee despre calitatea inregistrarilor cu acest microfon, urmatoarele pasaje vor fi inregistrate cu ajutorul modelului de astăzi, Trust Rudox GXT 259 deși, cu siguranța comprimarea datelor pe Youtube nu va reuși sa va dea o idee completă asupra adevaratei calități a inregistrarii. ( vezi video )

Veți observa pe partea frontala a microfonului o interfata de control compusa din doua butoane rotative și o ieșire auxiliara pentru căști cu latenta 0 pentru monitorizarea vocii. Va recomand ca înainte de prima utilizare sa faceți un test pentru a putea pune la punct microfonul pentru ca atingerea butoanelor poate introduce zgomote nedorite în inregistrare sau fluxul de streaming.

Un alt mare avantaj al microfonului este dat de faptul ca întregul pachet electronic al produsului are un circuit foarte scurt , totul fiind continut strict în corpul microfonului, de la reglaje la cipurile ce traduc vocea din vibratiile receptate de capsula microfonului în pachete de biti transmise către calculator, în felul asta eliminandu-se orice zgomot static sau artefacte pe care le putem întâlni de obicei la solutiile analog ce au nevoie de un mixer sau alt dispozitiv pentru a transmite mai departe semnalul.

Trebuie spus și ca Trust Rudox GXT 259 recepteaza vocea doar în modul cardioid iar asta înseamnă ca este dedicat mai degrabă muzicienilor, podcaster-ilor și artistilor vocali sau mai bine zis celor care au nevoie sa înregistreze sunetul dintr-o singura direcție iar standul complex precum și scutul anti-zgomot ambiental reușesc sa îl ajute sa duca acest task la bun sfârșit la o calitate neasteptat de buna pentru aceasta gama de preț.

Da, este adevărat, este cam mare și îți trebuie ceva spațiu pe birou ca sa îl poți pune la treaba însă ofera cele mai bune specificatii din gama sa de preț, mult peste ce vor fi capabili oamenii sa auda însă asta înseamnă ca poți stoarce cu ușurința cel mai fidel sunet pe care îl poți inregistra fără a avea acces la un studio, ca amator sau profesionist aflat la început de drum, iar pentru podcasting, face minuni, niciodată nu mi-am ascultat vocea atât de clar, oricat de ciudat ar putea suna asta.

Prin urmare, nu pot sa ofer microfonului TRUST Rudox GXT 259 decât premiul Platinum al Techview.ro și bineânțeles, recomandarea editorului. Din nou un produs mai mult decât corect dpdv al raportului pret-calitate din partea celor de la Trust.

Categorie Tag

nu sunt comentarii

Adauga un comentariu

Email-ul nu va fi facut public.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.