Procesorul Synology DS 415+ este un Intel Atom Quad Core ce beneficiaza de 2 GB Ram ceea ce, pentru sistemul de operare si aplicatiile bazate pe Linux cu care produsele Synology ruleaza in mod curent este mai mult decat suficient nu numai pentru a servi fisiere in retea sau prin internet ci si pentru a indeplini in paralel functia de server VPN, Server DLNA, Server Plex si multe, multe altele, fiind oferita printre altele si posibilitatea instalarii unei solutii antivirus free din partea Synology care va proteja aplicatiile stocate de virusi si alte programele mailitioase.
Utilizand Synology DS415+ am ajuns la concluzia ca este destinat mai degraba utilizarii in medii enterprise si business, si mai putin in aplicatii home, desi si-ar duce la bun sfarsit insarcinarile si in acest caz.
La o prima inspectie vizuala avem in fata unitatii un mic panou frontal care se ataseaza mecanic pe fata dispozitivului, in spatele caruia se ascund hdd-urile montate fiecare in rack-urile lor speciale. In acest sample avem montate doua HDD-uri de 3 TB si inca doua de 1 TB pentru a vedea cat de bine se decurca sistemul de operare si cel de fisiere utilizat de Synology intr-un setup sa ii zicem mai degraba JBOD cu un singur pool format din discuri de capacitate diferita si pot spune acum dupa doua saptamani de utilizare ca nu am intampinat nici o problema din acest punct de vedere, oricare ar fi setarea pool-ului de date sau combinatia dintre hdd-uri.
Synology DS415+ stie sa integreze orice capacitate de hard disk si mai ales ofera posibilitatea backup-ului datelor pe unul sau doua dintre hard disk-uri ceea ce scade capacitatea de stocare dar creste siguranta datelor, asa cum spuneam indiferent de capacitatea si felul in care sunt amestecate HDD-urile interne. Synology DS415+ suporta HDD-uri cu o capacitate de pana la 6 TB , deci putem avea un pool maxim de nu mai putin de 24 de TB pe el , ceea ce mi se pare o capacitate uriasa pentru un dispozitiv atat de mic.
Pe spate avem doua ventilatoare ce pot fi reglate din software si care nu sunt deloc zgomotoase odata setate pe modul silentios, mai degraba auzinduse hdd-urile in momentul in care au parte de ceva activitate. Cele doua ventilatoare sunt urmate de cele doua porturi Gigabit, DS415+ putand fi atasat la doua retele separate sau de ce nu pentru cei care au hardware-ul necesar este suportata functia Link Aggregation in care sunt sigur ca stiti ca se poate combina latimea de banda a celor doua porturi pentru un output maxima care poate ajunge la 200 MB/secunda.
In testele noastre insa, pentru ca nu am avut un router enterprise care sa suporte aceste functii viteza maxima de transfer la citire si la scriere a fost cea maxima a retelei noastre gigabit interne care a atins si a depasit putin maximul de 100 MB/s pentru un fisier de mari dimensiuni de peste 8 GB. Aceasta scade asa cum era de asteptat, odata ce am avut de transferat un volum foarte mare de fisiere mici de tip MP3 sau Jpeg la 20-30 MB/secunda. Este bine insa de stiut ca viteza de transfer a fisierelor mici pe Synology DS415+ poate fi crescuta daca sistemului ii este atasat un SSD pentru ca suporta in soft functia de SSD caching.
O alta functie interesanta a Synology DS415+ este realizata prin adaugarea de porturi USB 3.0 imediat langa cele de retea de pe spate ce suporta atasarea de hard disk-uri externe pentru un backup al datelor. Tineti minte, atasarea la retea a unui NAS chiar si foarte performant ca acesta nu inseamna ca datele voastre sunt in deplina siguranta ci insemna ca pot fi accesate oricand.
Doar atasand la NAS dispozitive externe de depoozitare a datelor, siguranta acestora creste exponential iar intr-un scenariu sau aplicatie critica chiar recomandam utilizarea unei astfel de solutii pe USB 3.0 pentru o mai multa siguranta.Din punct de vedere al formatelor suportate pe porturile USB 3.0, Synology Disk Station DS415+ suporta hdd-uri formatate in Linux, OSX si Windows deci, orice drive extern ati atasa la Synology DS415+ va fi suportat fara probleme. Haideti sa vorbim acum si despre cateva dintre functiile aditionale care le poate indeplini acest NAS.
Le-am extras din interfata software care cuprinde la aceasta data nu mai putin de 79 de aplicatii suplimentare.Dintre acestea as vrea sa amintesc Audio Station, Video Station, Plex Media Server si Itunes Server, toate aplicatii care pot face din Synology DS415+ un excelent server multimedia, negand astfel necesitatea unui HTPC separat care sa idneplineasca aceste functii.Avem si aplicatia Antivirus Essential de la Synology care este un antivirus free pentru disk station sau solutia McAfee disponibila ca trial si apoi probabil ca achizitie separata.
Mi-a mai atras atentia si Mail Station ce poate inmagazina e-mail-urile primite de pe toate adresele utilizatorului pentru ca acestea sa poata fi accesate si depozitate centralizat sau altele ca Download station, WordPress, Time Backup si multe, multe altele.Interfata de control este deosebit de usor de accesat inca de la primul boot prin Synology Assistant, un mic programel ce se instaleaza pe desktop si care odata rulat detecteaza si afiseaza adresa de retea a serverului precum si Mac-ul sau starea in care se afla, activ sau inactiv.
Daca produsul este este utilizat intr-un scenariu de tip home use, recomandam setarea de salvare a energiei care dicteaza ca dupa o perioada cuprinsa intre 10 minute si 5 ore serverul sa se inchida automat daca nu are activitate putand fi trezit in cateva zeci de secunde tot prin Synology Assistant sau prin functia Wake on LAN.Aceeasi interfata de control suporta si programarea orelor de functionare pentru NAS, daca este utilizat intr-un mediu office, softul permitand setarea la minut a orei de pornire si de oprire a Synology DiskStation DS415+.
Ajunsi la final, putem spune despre Synology Disk Station DS415+ urmatoarele :
Daca este achiziitonat doar pentru functia sa de baza, aceea de NAS atunci, poate parea cam scump mai ales pentru un home user caz in care recomandam modelul Synology DiskStation DS414J, un nas tot cu 4 sloturi pentru HDD aflat in mod curent la jumatatea pretului DS415+, dar… Daca este achizitionat atat pentru functia de NAS precum si pentru functiile aditionale pe care le poate rula fara pobleme, cum ar fi Media Server, HTPC, Mail Server, WordPress, Backup Station, DNS Server, Download Station, Note Station si multe altele, reduce astfel semnificativ investitia hardware care trebuie facuta de o intreprindere mica sau un power user pentru a tine pasul cu aproape toate necesitatile.
nu sunt comentarii