Cea mai interesantă tendinta în domeniul echipamentelor audio din ultimii ani este reprezentata de intrarea producatorilor de echipamente audio high-end în sectorul mainstream sau chiar de buget în unele cazuri.
După ce a intrat în categoria „buget” prin colaborarea excelentă reprezentata de linia Symfonisk a Ikea, Sonos a livrat cu ceva timp în urma acum prima sa bară de sunet accesibilă (fie și în câteva rate, sa zicem, pentru noi romanii) , respectiv Sonos Ray.
Sonos Ray, la 1,199 lei pe Altex la data redactarii acestui material reușește totuși să rivalizeze în unele privinte cu sora sa, Sonos Beam, cu mult mai scumpa.
Nu are un port HDMI și nu are încorporat un asistent vocal precum Alexa sau Google Assistant, dar sunetul este mai puternic decât cel al Sonos Beam în opinia mea, principala caracteristica ce o recomanda ca un best buy în ceea ce privește sounbar-urile Sonos.
Dacă lucrați cu un buget restrans, Sonos probabil nu este primul brand la care va puteți gândi, dar produsele orientate spre sectoarele mainstream sau cel de buget, cum ar fi Ray, permit mai multor utilizatori să se bucure de sistemul excelent „multiroom” al companiei iar dacă sunteți în căutarea unei bare de sunet compactă pe baza careia puteți construi un sistem audio pentru întreaga casă, Ray este cam singura optiune pentru moment.
Sonos Ray urmează tradiția fraților săi de vârf, Beam și Arc. Este, de asemenea, o singură bară de sunet fără subwoofer, iar spre deosebire de celelalte două boxe, Ray este un model exclusiv stereo.
Are o pereche de difuzoare midwoofer și două tweetere. Aceste tweetere au un ghid de undă proprietar care concentrează frecvențele înalte spre exterior și sunt de parere ca sunt principalul motiv pentru care Ray este capabil să sune mult mai bine decât sugerează dimensiunile sale.
Ray-ul are o estetică similară cu Beam, cu o alegere intre alb sau negru, dar Ray-ul este puțin mai mic la 56 de cm lățime, ceea ce îl poate face o alegere excelentă inclusiv ca sistem de sunet pentru PC, rol în care l-am utilizat predominant pe timpul testarii.
Având în vedere că aproape fiecare bară de sunet nouă chiar și cele cu mult mai ieftine au acum un port HDMI, lipsa acestuia mi se pare o modalitate destul de ciudată de a reduce costurile.
Totuși, nu este o mare omisiune, pentru că, practic, fiecare televizor sau unitate PC are o ieșire optică digitală, așa că, conectarea la Ray este mai mult decât posibila. Deși această conexiune limitează bara de sunet la Dolby Digital, bara de sunet vine și cu alte funcții audio, cum ar fi Night Mode, Speech Enhancement și TruePlay moduri pe care le puteți regla prin aplicația pentru mobil.
Ca orice altă bară de sunet Sonos, Ray nu are o telecomandă, dar după un proces simplu de configurare folosind aplicația Android sau iOS, puteți folosi telecomanda televizorului pentru a o controla.
Având în vedere că are doar patru difuzoare – două midwoofere centrate și două tweetere care răspândesc sunetul în lateral cu ajutorul ghidurilor de undă fizice – acustica Ray este impresionantă. În configurația de sine stătătoare, veți primi doar sunet stereo dar vă puteți extinde la un sistem surround adăugând perechi compatibile de alte difuzoare Sonos sau Ikea Symfonisk.
Bănuiesc că majoritatea utilizatorilor vor folosi Ray „stand alone” și aici vreau sa va spun ca nu a avut probleme în a-mi umple camera cu un sunet plin careia nu i-a lipsit bass-ul. Sentimentul de imersiune lipsește însă comparativ cu alte opțiuni mai scumpe Sonos, deoarece Ray nu are virtualizarea impresionantă a sunetului surround a Sonos Beam de a doua generație sau difuzoarele suplimentare ale Arc.
Când asculți muzică, Ray nu este atât de departe din punct de vedere sonor de modelul Sonos One. Are un sunet bine echilibrat, plin, cu bas, pe care l-aș descrie ca fiind… competent. Sunt de parere însă ca ar beneficia foarte mult de pe urma unui subwoofer dedicat.
Ray se descurcă destul de bine inclusiv cu jocurile. Nu am întâmpinat probleme vizibile de sincronizare audio în timp ce îmi foloseam PC-ul timp de câteva ore, așa că, conexiunea optică nu este lipsită de beneficiile sale dar limiteaza puternic posibilitățile de conectare cu alte dispozitive cum ar fi de exemplu laptop-urile însă dacă e sa fim corecti, Sonos nu include în lista de compatibilitate nici cea mai mica urma de laptop… 🙂
Sonos Ray strălucește cel mai mult în opinia mea la claritatea dialogului. Vocile ies din această bară de sunet cu o separare excelentă și rămân ușor de auzit, indiferent de cât de multă acțiune se întâmplă pe ecran. Este o diferență ca între noapte și zi în comparație cu difuzoarele TV încorporate, unde sunetul este adesea amestecat și dialogul poate fi greu de urmărit.
Beam și Arc sunt din punct de vedere tehnic superioare Ray în acest departament, deoarece ambele au canale centrale dedicate, dar am fost super mulțumit de reproducerea clară a vocii de pe Ray.
Dacă sunteți la curent cu ceea ce înseamnă un sistem de sunet Sonos pentru întreaga casa și vreți sa angajați să vă scufundați în ecosistemul lor, va pot spune ca este o bară de sunet de inceput foarte capabilă și va fi susținută cu actualizări de software pentru mulți ani de acum înainte.
Nu există nicio îndoială în mintea mea că Ray este un upgrade serios față de difuzoarele încorporate ale unui televizor. Da, puteți găsi bare de sunet mai ieftine, dar Sonos pariază că reputația sa pentru o calitate excelentă a sunetului va face din Ray o propunere de succes.
După ce am petrecut ceva timp cu boxa, nu aș avea nicio problemă să recomand Ray oricui dorește o modalitate ușoară de a-și îmbunătăți sunetul televizorului, dar nu-l intreseaza neeaparat sa aiba cea mai bună boxă care acceptă cele mai multe formate pentru ca acelea sunt cu mult mai scumpe. Pentru mulți oameni, în special cei cu camere ceva mai mici, Ray va fi bara de sunet mai mult decat potrivită pentru spațiul lor.
Social media