Published on 1 februarie 2018 by Soulwise

In episodul de astazi ne ocupam putin de una dintre cele mai noi perechi de casti de la ASUS si anume ASUS ROG Strix Fusion 300, un set de casti compatibil cu PC-urile, consolele de jocuri dar si cu dispozitivele mobile cum ar fi telefoanele si tabletele.

De-a lungul celor cativa ani de cand ASUS se ocupa mai serios si de sectorul audio am avut ocazia sa vad din partea lor casti in aproape toate culorile si formele, multe dintre ele avand un design specific gaming-ului si mai putin potrivite purtarii zi de zi, asta in special datorita formei si a dimensiunilor, dar, odata cu gama de casti STRIX Fusion si cu modelul entry-level ROG Strix Fusion 300, cred ca ASUS se apropie si mai mult de sansa de a fi adoptat la scara mai larga.

Desigur, ADN-ul, identitatea (daca vreti) a castilor ROG Strix Fusion 300 ramane specific gaming-ului multumita microfonului inteligent ascuns intr-una dintre cupe dar si a accentelor rosii de iluminare emise in timp ce sunt utilizate impreuna cu cablul USB inclus in pachetul de accesorii.

In cazul acestui scenariu de utilizare, pe langa chipset-ul audio integrat sunt activate si accentele rosii de iluminare ceea ce da setuli de casti ASUS ROG Strix Fusion 300 un aspect mai apropiat de publicul ce apreciaza un design mai extrem, de gaming sa zicem insa odata ce microfonul este ascuns la locul sau iar cablul schimbat cu cel standard, audio de 3,5 mm ce se poate monta in cupa opusa celei dedicate coneziunii pe USB, setul de casti capata un aspect mai cuminte, potrivit pentru utilizarea de zi cu zi acasa, la birou sau chiar pe strada daca faci parte dintre cei care prefera sa se izoleze cu totul de lumea inconjuratoare chiar si in timpul navetei zilnice.

In cutia ROG Strix Fusion 300 nu veti gasi foarte multe accesorii in afara de cele doua cabluri care sunt asa cum spuneam unul USB si unul Jack standard de 3,5 mm si un set de pernite circumaurale din material textl care, mi se par de departe cele mai confortabile desi, fie vorba intre noi nu sunt cele mai usor de curatat in comparatie cu cele de piele ecologica cu care setul vine inca din fabrica.

Din punct de vedere al sunetului, ROG Strix Fusion 300 ofera un bun balans intre volum si calitate a sunetului.

Daca aveti un track audio puternic si contrastant asa cum este de exemplu coloana audio al unui film de actiune sau a unui Shooter de abea aparut atunci recomandarea mea ar fi sa utilizati conexiunea pe USB, cu aceasta ocazie fiind activata si senzatia de pozitionare intr-un spatiu 3D gratie cipului audio integrat utilizandu-se aici un cip capabil de sunet 7.1 ascunz intr-una dintre cupele setului.

Daca vreti sa mariti insa gama de sunete pe care le puteti auzi, sa simtiti cum ar veni un sound stage mai larg cu tranzitii mai fine atunci as recomanda conexiunea pe jack de 3,5 inchi a acestui set de casti si utilizarea lor impreuna cu o placa de sunet sau un DAC cat mai bun pentru a lasa cele doua difuzoare sa respire si sa isi arate adevarata valoare pentru ca trebuie spus ca sunt capabile de mult mai mult atunci cand sunt cu adevarat eliberate de conexiunea USB.

Nu imi este clar inca la ce nivel veti putea sa auziti diferentele intre conexiunea pe USB sau cea pe mufa normala a acestui set de casti pentru ca au am utilizat Strix Fusion 300 in special impreuna cu DAC-ul meu , un ASUS Essence One MK2 Muses Edition insa cred ca utilizand chiar si solutia audio al unei placi de baza de calitate veti putea vedea ca la pretul care se vand, gama de sunete emisa de cele doua difuzoare ale acestui set de casti este una destul de larga incat sa justifice pretul chiar daca intre noi fie vorba in acest moment acesta este destul de piperat in special la magazinele online cu pretentii.

In caz ca va ganditi sa achizitionati acest set de casti, iata ce trebuie sa stiti la o prima strigare:

-Circumferinta difuzoare: 50 mm

-Impedanta 32 ohmi

-Lungime cablu USB – 2 metri

-Lungime cablu Jack 3,5 mm – 1,5 m

-Greutate – 360 de grame

-Raspuns in frecventa: 20 ~ 20000 Hz si,

-Poate cea mai importanta este compatibilitatea cu cam orice dispozitiv v-ar putea interesa, respectiv PC, MAC, Dispozitive Mobile, Playstation 4 sau Xbox One.

Cred ca odata cu debutul gamei de casti dedicate gaming-ului si nu numai Strix Fusion, ASUS reuseste sa se adreseze unei categorii foarte largi de utilizatori de la gameri la audiofili incepatori (sa zicem) imbinand intr-un mod reusit facilitati cerute de ambele parti atat dpdv al functionalitatii cat si din punct de vedere al esteticii.

Pana la episodul urmator, trebuie sa oferim notele pentru ROG Strix Fusion 300 care ofera un bun amestec intre confort si modularitate dar mai ales un foarte bun amestec intre calitate a constructiei si calitate a sunetului iar ca o paranteza as putea spune ca sunt poate cele mai bine rotunjite casti ale ASUS in ceea ce priveste sunetul de pana acum, foarte asemanatoare in acest sens cu multe dintre modelele situate in jurul aceluiasi pret din partea concurentei.

Prin urmare, nu pot primi decat premiul Techview Gold, datorita pretului un pic cam ridicat la care se comercializeaza la aceasta ora dar care va scadea inevitabil odata cu trecerea timpului si badge-ul Techview Recomended, pentru fanii brandului si nu numai.

 

Categorie Tag

nu sunt comentarii

Adauga un comentariu

Email-ul nu va fi facut public.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.