MSI Z270 XPOWER Titanium face parte din noua generatie de placi de baza dedicata procesoarelor Intel Core din generatia a 6-a si a 7-a. Aceasta suporta conform producatorului memorii DDR4 cu o frecventa de pana la 4133 MHZ, tehnologie VR Boost ce reduce latenta in jocuri precum si alte facilitati destinate pasionatilor sau overclockerilor.
Printre alte dotari trebuiesc sa fie mentionate si porturile triple pentru unitati de stocare in format M2, solutie gigabit dual port si nu mai putin de 16 faze de alimentare a procesorului pentru un overclock cat mai granular dar si prezenta a patru porturi PCI – Express 3.0, sunet 7.1 dar mai ales o placuta suplimentara prezenta in pachetul de accesorii denumita MSI OC Dashboard cu butoane de control mai facil pentru cei ce doresc sa realizeze la un moment dat un overclock al memoriilor sau a procesorului.
Placa de baza MSI Z270 XPOWER Titanium utilizeaza standardul ATX si este plasata in gama high end chiar in varf . Prin urmare nu este tocmai cea mai ieftina placa de baza cu chipset Intel Z270 insa dotarile si tehnologiile implementate, facilitatile pentru gaming si overclocking si nu in ultimul rand design-ul cred ca justifica pentru pasionati, cei ce vor achizitiona cel mai probabil un astfel de produs, pretul final.
Panoul de conexiuni de pe spatele MSI Z270 XPOWER Titanium lasa vederii multiple porturi USB 3.1, 3.0, si 2.0, o solutie audio bazata pe chipset-ul Realtek 1220, doua porturi Gigabit lan ambele de la Intel, un port PS2 pentru adevaratii fanatici ai tastaturilor de gaming si nu in ultimul rand un buton Clear CMOS, pentru momentele acelea in care placa de baza refuza sa mai booteze din pricina unui overclock prea teapan.
Ca de obicei, pentru o astfel de placa de baza pachetul de accesorii este cat se poate de complet si bine pus la punct cu exceptia unei omisiuni importante as spune eu mai ales in acest segment de pret, cea a unei solutii wireless, nu ca vreunul dintre noi ar folosi asa ceva in mod special pe un sistem de calibrul celor ce au de obicei ca fundatie o astfel de placa de baza (ca doar ce este un fir de retea in plus fata de toate celelalte) insa observ doar ca principalii competitori ai MSI se grabesc sa arunce solutii wireless pe placile de baza pe cand ei prefera probabil sa se concentreze pe un set diferit de facilitati.
Alta lipsa interesanta este cea a unei solutii de iluminare RGB. Bine, exista insa nici pe departe atat de prezenta ca si in cazul concurentei, probabil au dorit sa se desprinda de preferintele restului haitei si sa mearga pe un design si dotari proprii, ceea ce nu este neeaparat un lucru rau.
In ciuda prezentei multiplelor porturi PCI Express, disponibilitatea cailor PCI catre procesor ne dau inca de la inceput o idee care spune ca desi toate sunt de generatie 3.0, nu vor reusi sa functioneze la viteza maxima X16 odata ce sunt populate iar specificatiile producatorului confirma aceasta suspiciune, porturile putand functiona in Configuratie 16,0,0,0 / 8,0,8,0, 8,0,4,4 si 8,4,4,4 suficienta insa pentru a lasa chiar si cea mai cea placa video sa isi intinda picioarele asa cum trebuie, prin urmare fiind posibile chiar si configuratii TWO Way SLI sau Crossfire.
Am utilizat pentru o scurta perioada MSI Z270 XPOWER Titanium intr-o configuratie premium ca sa zic asa cu un Intel Core I7 7700K, un Kit de RAM de la Team Group, T-Force 16 Gb DDR4 la 4000 MHZ si un vechi dar performant cooler Noctua NH C14 in timp ce, de alimentrea cu energie a configuratiei se ocupa o excelenta Seasonic Prime Titanium de 850 W si pot spune ca overclock-ul procesorului pentru cei interesati de asa ceva este foarte facil in timp ce suportul pentru memorii DDR4 la frecvente ce tind si chiar depasesc 4 GHZ este cat se poate de bun.
Parerea mea este insa ca toate placile de baza din acest segment, cel high END apartinand oricarui producator se afla in acest moment la un nivel mai mult sau mai putin egal pana in momentuil in care, sper in viitorul apropiat, aparitia unor noi proceasoare Intel (probabil cele pe 7 nanometri) le vor da din nou un motiv departamentelor de cercetare sa inventeze noi tehnologii care sa ii diferentieze de concurenta. Pana atunci, MSI Z270 XPOWER Titanium este intr-adevar o placa de baza exzcelenta insa la fel sunt si varfurile de gama ale concurentei .
Ramane la, latitudinea fiecaruia decizia de achizitie. Daca aveti experiente placute cu acest brand. daca va place culoarea deosebita a MSI Z270 XPOWER Titanium, design-ul mai degraba cuminte si reducerea numarului de LED-uri RGB sau faptul ca acestea sunt plasate mai degraba pe spate atunci MSI Z270 XPOWER Titanium primeste din partea noastra recomandarea editorului ca fiind o platforma cu adevarat solida si foarte performanta, o baza excelenta pentru construirea unui sistem de TOP.
nu sunt comentarii